The land of creatures [privat]

Intunericul serii tocmai ce se lasase, prinzandu-ma pe un bulervard din orasul invecinat. Aveam noroc ca puteam umbla ziua, caci o jumatate din adn-ul meu era uman.
M-am uitat imprejur, pe acesta locuri, remarcand ca zona nu imi parea deloc cunoscuta si la casa aceea a mea, sinistra, dupa gusturile care le aveam in orice viata... nu imi suna a primire calduroasa.
Am inceput sa fac cativa pasi inainte, pe cimentul luminat, aruncand pietre din jurul piciorului meu. Eram in ezatz, pentru ca aveam sentimentul acela, cum ca voi primi o veste grozava, desi nu stiam ce, dar curiozitatea mea ma face.
Mi-am dat mana pe un stalp, simtindu-i racoarea si am zambit, insemna ca transformarea mea nocturna inca nu venise, daca puteam simti sentimentul inghetului.

Stătea pe o bancă,privind bulevardul pustiu.Era îmbrăcată doar cu un tricou şi nişte pantaloni scurţi.Era ciudată.Pe vremea asta ar fi trebuit să se îmbrace cu tot dulapul,şi ea se îmbrăcase de vară. Nici măcar nu ştia ce caută afară.Ar fi trebuit să stea în casă,să se uite la tv sau în cel mai grozav caz,să doarmă. Şi de fapt,chiar acum ar fi trebuit să plece. S-a ridicat alene de pe bancă,întinzându-se la un moment dat şi îndreptându-se către cămin. Nu făcu prea mulţi paşi,căci lângă un stâlp văzu un tip,ce zâmbea.I se părea cam ciudat...Credea că e singura de pe-acolo. Probabil că păţise ceva ori...ei,nu ştiu. S-a uitat la el câteva secunde,apoi a zâmbit scurt.
-Hei,ce faci? La ora asta nu prea stau mulţi oameni pe bulevard.

Un sunet perceptibil mi-a trecut prin auz, realizand ca erau pasi, apoi voce, apoi am realizat ca de fapt, mi se adresase mie. M-am intors catre fata si am analizat-o, pe cat imi permitea momentul.
- Ciudat! am raspunse ferm. Pentru ca tu esti om si totusi te vad aici! i-am adaugat, luandu-mi mana de pe stalp, in timp ce m-am si indepartat cu cativa pasi de pe el.
- Nu ar trebui sa fii acasa acum?

Mda,vorbise de parcă ea era zombie. A continuat să zâmbească,privindu-l în ochi. I se părea cam diferit tipul,nu ştiu din ce motiv.Simţea că este altfel decât toţi ceilalţi.
-Ei mna.Acum plecam. Dar tu? Cică,noaptea pe bulevardu' ăsta umblă vampiri sau,mai ştiu eu ce. Eh,oricum nu cred.Adică,NU VREAU să cred. Că de fapt, ei există. Ei,am început să vorbesc şi mult. Şi-a dus o mână la ceafă,zâmbind uşor stânjenită.

M-a furnecat un sentiment aprig cand a mentionat vampiri, ducandu-mi privirea stre cerul instelat.
- Serios? Umbla? Nu am auzit! Cate specii sunt? am incercat sa rad, mai mult zambit, ca sa nu mi se observe coltii nocturni.
- Nu iti plac lucrurile paranormale, nu?
Ma gandeam sa o contrazic, dar eu eram dovada vie in persoana si cum in principiul meu statea sinceritatea, mi-am inghitit cuvintele.
- E prima ta noapte ce te-a prins afara?

Drăguţ tipul.Nu-i răspundea la nicio întrebare,ci doar răspundea cu altele.
-Serios?Da.Umblă?O daaa!Câte specii sunt?Ce mă întrebi pe mine? Nu,nu-mi plac lucrurile paranormale.Adică...îmi plac,atâta timp cât nu mă sperie. Şi da, e prima mea noapte ce m-a prins afară.Mda... Sammy şi-a continuat drumul,şi când trecu pe lângă el,mâna ei făcu contact cu a lui.Era rece.Incredibil de rece. Hei,eşti ok?Eşti rece...Probabil ai răcit.Haide,o să-ţi fac un ceai.

Nu m-au marcat raspunsurile, spre mirare stiam de ele si stiam ca un contact nu va fi bine, cu cat s-a lasat mai tare noaptea, cu atat temperatura corpului meu scadea si se pare ca intr-adevar intuitia mea, functionase. Am privit-o pe tanara, realizand si ca ochii mi se intunecase, dar puteam oricand sa dau vina pe noapte.
- Ceai? intreb ca traznit. Aceea apa fiarta cu frunze? stiam ca intreb lucru aiurea, dar nu-mi aminteam prepararea unuia, ce oricum parca era o licoare.
- "Poate e mai bine...cel putin asa nu vei da de altii din specia mea!" am cazut pe ganduri si apoi am zis rapid:
- Suna bine unul. Pe unde stai?

Îl privea puţin ciudat.Ochii i se întunecară din ce în ce mai mult.Probabil din cauza nopţii. Nu dădu importanţă,ascultând toate întrebările băiatului,la una chiar amuzându-se.
-Da,acea apă fiartă cu frunze. Şi,uhm...stau cam departe,şi din păcate nu am maşina aici. Dacă mergem pe jos,o să ne ia,să zicem 30 de minute,sau chiar o oră. Dădu din umeri,privindu-l. Ea se obişnuise să meargă atât de mult,aşa că nu o supăra nici varianta de a merge pe jos,atâta timp cât el nu avea nimic în potrivă.

- Pai...! am incercat sa ma opun, dar nici eu nu aveam masina caci la cat de repede mergeam, nu aveam nevoie de una.
- Sa stii ca eu merg cu mega-viteza, pe jos! am inceput sa rad, desi era adevarul, totodata am avut destula precautie sa-mi maschez zambetul.
Cand am simtit o alta prezenta am schimbat rapid cuvantul.
- Deci, ce mai asteptam? Trebuie sa arati calea pana ce nu incepe drumul sa se miste singur si sa-i schimbe directia. Nu am vrea asta, nu?

Trecu o dată cu mâna prin păr,aranjându-l şi imediat începu să meargă încet la început,ca să se asigure că băiatul o urmează.
-Uhm... vreau să-ţi zic ceva.Ştiu că abea te-am cunoscut,dar nu ştiu de ce,îmi pari diferit.Foarte diferit...nu ştiu dacă în sensul bun sau în ăla rău...dar,sincer,mă cam sperii pe o parte.Şi nu mi-ai dat niciun motiv ca să mă sperii de tine,dar,mna. Eh,oricum,eu am deseori nişte presimţiri aiurea. Nu mă băga în seamă... Râse scurt,lăsând să se vadă acea dantură perfectă.

M-am oprit in loc, realizand cuvintele ce le spuse unul cate unu, parca ma apasau pe creier, dar am repornit la drum ca numai timp de stat nu puteam avea, mai ales la ce realizam ca venea dupa fata si ca doar eu puteam masca mirosul dulce de sange.
- Ah..! vroiam sa zic ceva ca sa schimb subiectul, dar nu mi-a trecut nici o replica geniala prin cap.
- Cine ti-a zis asta? Intuitia feminina? am zambit foarte slab. Mi s-a zis de multe ori ca am fata de speriat! "Nici n-ai idee!"
Imediat am grabit pasii dupa, caci o aura rece parca era prin zona si eram sigur ca nu era a mea.
- Ti-am zis ca merg rapid! am folosit tonul acela de 'ti-am spus eu' ca intr-o joaca, pe cat imi permitea momentul.

Începuse să meargă mai repede într-un mod ciudat. L-a tras de mânecă , pentru a încetini puţin.
-Mai uşor,mai uşor,că nu ne aleargă nimeni.Sau,cel puţin aşa cred. Ah,eu zic să luăm un taxi! Sau dacă tot mergi aşa repede,du-mă în spate.Dar tot cred că preferi să luăm un taxi.Aşteaptă puţin.Şi-a scos telefonul,căutând întruna un număr de taxi.
-Ah,sunt sigură că aveam un număr de telefon p-aici...

Mi-am dat privirea in spate cat timp fata cauta in telefon, observand fosnetul copacilor, mai bine zis: fosnetul lor anormal. Observasem si ca telefonul era la disparuti fara urma.
-" Daca ai sti ca tocmai ai devenit actrita principala intr-un film horror!" mi-am zis, gandindu-ma totodata sa nu mai aduc oportunitati de victime.
- Ok. Sunt de acord! i-am zis rapid si am venit in fata fetei, asezand-o intr-o clipire pe spatele meu si am inceput sa merg cu aceeasi viteza.
- Doar indruma-ma!

Rămăsese cu gura căscată când observă cât de repede poate merge băiatul.Sau alerga?Alerga,asta e sigur...dar era prea repede.S-a lipit mai tare de el,ca pisica la apă,crezând că imediat va cădea.Când îi atinse gâtul,era şi el la fel de rece,poate chiar mai rece.Era o chestie stranie.Nu putea fi aşa rece. Începu să se gândească.Viteză,corpul rece...uh,nu poate fi adevărat.N-are cum.

In cele din urma, cu ajutorul indicatiilor fetei, am ajuns si la locul care trebuia. Am asezat-o cu grija jos, privind-o daca nu am lasat-o cu vreo rana nedorita si spre fericire se parea ca nu.
- Pari ganditoare... am inceput sa zic. De fapt, pari ganditoare de la jumatatea drumului incoace. S-a intamplat ceva?

Era în continuare cu gura căscată,neputându-i să creadă.Îşi scutură capul,privindu-l. Nu părea a fi vampir,dar dădea semne.Ei,mai bine să nu spună chiar acum.A dat din umeri,şi intră în cămin,urcând două etaje.Apartamentul numărul nouă era al ei ,şi şi-a scos cheile din buzunarul de la pantaloni şi le-a băgat în broasca uşii,rotind-o de câteva ori şi imediat a deschis uşa.
-Sunt ok...cred. Eh,intră şi aşează-te unde vrei,eu o să mă duc să-ţi fac un ceai,spuse în timp ce aprinse lumina.

Am intrat inauntrul, uitandu-ma in jur. M-am descaltat rapid si m-am dus pe fotoliul din mijlocul camerei, ce parea a fi de oaspeti. Am rasuflat usurat ca lumina era artificiala si nu ma putea afecta. Desi deja stiam si ce gandeste asa ca ramanea doar sa numar minutele.
- Nu te grabi! i-am spus in legatura cu ceaiul.

Un ceai de lămâie ar fi putut să-i facă bine dacă chiar este răcit.A pus apa la fiert,şi peste câteva minute a luat-o de pe aragaz.A luat un pliculeţ dintr-o cutie,desfăcându-l şi turnând praful în acea apă. A pus doar o linguriţă de zahăr,pentru a-l mai îndulci. Luase cana şi se întoarse la băiatul ce stătea pe fotoliu. În faţa lui era o măsuţă micuţă,şi a pus cana pe ea.
-Am pus doar o linguriţă de zahăr...dacă mai vrei,să-mi spui. Ceaiu' ăsta să ştii că îşi face efectu' repede,aşa că imediat după ce-l termini,ei,peste 10 minute,te voi atinge iar să văd dacă eşti tot rece ! Înţeles,domnu' ?

M-am ridicat automat in momentul acela, uitandu-ma catre fata, evident panicat, doar ca nu aratam mai bine.
- Ce-ar fi sa ma ating eu si sa-ti spun efectele? oricum stiam ca imi va fi greu sa beau ceaiul, pentru ca va avea gust de nisip pentru mine.
- Sau maine dimineata, la rasarit. Ziua isi poate face mai bine efectul, circula lichidul prin corp si...! am inceput brusc sa gesticulez, cu calm, tot ce am zis cu gura.

Începuse să râdă,văzându-l cum se panichează. Posibil să fie vampir. Închise ochii,frecându-şi mâna una de alta.
-Hei,nu crezi că ar trebui să-mi spui ceva? Ceva foarte important.Şi bea ceaiul! O să te ating eu,nu-ţi fă griji ! Dar înainte de toate...spune-mi ce eşti cu adevărat. Ea ştia de dinainte,dar voia să fie sigură. Mai bine să zică el o prostie decât ea. Şi-a deschis şi ochii,şi îl privi atentă.Abea aştepta să-i spună că era vampir,dar totodată spera că nu era înfometat.

Mi-am inchis ochii in clipa aceea, cazand obosit inapoi pe fotoliu.
- Da. Are rost sa zic ce creatura sunt daca ti-ai dat seama? am intrebat, deschizandu-mi ochii si dandu-i spre ea.
- Sa stii chiar daca as vrea, ceaiul nu l-as putea bea.
Am tacut pentru cateva clipe.
- Ar fi ca si cand s-ar afla o clepsidra de nisip in gatul meu.
Mi-am dat apoi, privirea in alta parte, ca sa-i pot da si cuvantul asteptat.
- Vampir...

Zâmbi în colţul gurii.Deci,era ce credea ea că e.Şi pentru prima dată,nu îi mai era frică de el.Nu o mai speria. L-a privit,intens,şi din instinct,se dădu puţin mai departe de el.
-Ştii...încep să-mi placă vampirii din ce în ce mai mult. Dar de ce ai fugit aşa repede de pe acel bulevard?

- Zic mai bine sa iei un loc, caci e mult de povestit! am zis, dandu-mi privirea inapoi spre ea si observand-o si pe-a ei cum ma strafulgera.
- De ce sa-ti placa sugatorii de sange? am ramas intrigat de la replica si oricum nu eram jenat sa recunosc ce era aceasta specie cu adevarat.
Am urmarit-o pana ce s-a asezat si imi cautam sa formez cuvintele.
- Desi nu credeai, se pare ca ai cunoscut pana la urma primul tau vampir! am zambit incet, inca nu eram mandru sa imi arat coltii. Pe bulervardul in care circulai, se intampla foarte rar sa treaca cate un om, dar foarte des sa apara cate un seaman de-al meu. Presupui ca deja stii simturile noastre sunt mai ascutite. Ei prin partea locului se mai afla un 'neam' de-al meu! am tras putin aer, ca ma scarbea total sa vorbesc despre asta, dar mi-am revenit repede si am continuat nararea.
- Iar marca ta de sange are un miros dulceag, spre deosebire de el, eu sunt corcitura, deci ma pot abtine destul de bine, in schimb acel camarad ar fi putut sa ia tot lichidul rosul din tine...pana la ultima picatura si apoi...
M-am oprit din narat, nu doream deloc sa zic acele variante, am dat un zambet slab inspre fata si apoi mi-am indreptat ochii spre masa.

A zâmbit scurt,apropiindu-se de el,mai mult,mai mult...până când...buzele lor făcuseră contact. Ăsta era un fel de a mulţumi că a salvat-o. Şi-a pus mâna peste a lui,simţindu-i răceala. Nu putea să creadă că făcea asta cu un vampir.Plus că,nici măcar nu ştia cum îl cheamă. Dar o atrăgea în mod special.

Am ramas uimit, nevenindu-mi sa cred ca m-a sarutase o pereche de buze moi si calde, chiar eram curios de sentiment si nu credeam ca va fi atat de bine. Mi-am intors mana, punandu-mi degetele printre ale ei si am trecut usor cu limba peste acele buze, ferindu-ma repede, printr-o departare usoara. Nu vroiam sa incerc prea mult.
- Multumesc! am soptit .